Navigare
Utilizatori conectaţi
· Membri conectaţi: 0
· Membri înregistraţi: 234
· Cel mai nou membru: pascan
Cele mai noi articole
· Constantin Badea si ...
· S-a deschis Forumul ...
· Traditii dobrogene p...
· CRISTINA OLTEANU
Conectare
Monitorizare trafic
NATALIA SERBANESCU cantareata Dobrogei
In asteptarea Festivalului cântecului dobrogean NATALIA ȘERBĂNESCU NATALIA SERBANESCU (1931-2007) a fost una din cele mai mari interprete de folclor românesc ; o voce unică și prima solistă care a adus cântecul și costumul dobrogean pe scenă. Este absolventă a Liceului de muzică din București, elevă a Mariei Tănase, și a Elisabetei Moldoveanu (cercetător la Institutul de Folclor),Viorel Cosma (Istoria muzicii). Natalia Șerbănescu s-a născut pe plaiuri tulcene (satul Beibugeac, astazi ; Plopu ; comuna Sarinasuf) fiind prima născuta din gemenele Natalia și Leontina, primii copii ai lui Ștefan și Steliana Uncu, doi tineri săraci, amândoi fiind orfani de tată în urma primului Război mondial. Tatăl, Ștefan împreună cu frații săi Anton și Niculae, au fost crescuți de stat, într-un orfelinat pentru orfanii de război. Astfel cei trei frați au avut parte să facă mai multă carte decât frații rămași acasă. Așa că Ștefan a urmat Școala de cântăreți de biserică și mai târziu a plecat la București unde a studiat în continuare și a devenit artist liric în cadrul Operei Române. Anton Uncu (fratele lui Ștefan) a studiat Teologia și a fost profesor de muzică psaltică în Cadrul Facultății de Teologie din București, Arhidiacon al Patriarhiei Române și de asemenea compozitor de muzică psaltică. Al treilea frate, Niculae, a studiat economia și a lucrat la Vama ; București. A mai existat un Anton Uncu (1938-1998) ; fratele Nataliei Șerbănescu ; jurnalist la România Liberă și director al ziarului Curentul. Tulcenii pot fi mândri de acești concetățeni ai lor. - Natalia Șerbănescu a făcut primele înregistrări de muzică populară dobrogeană în anul 1956 la Radio. - Are piese înregistrate la Institutul de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu încă înainte de 1956, piese care sunt prezentate ca model în cadrul orelor de folclor la Conservator. - De-a lungul unei cariere artistice de excepție a înregistrat aproape 100 de cântece în Fonoteca Radio-ului, dar și pe discuri Electrecord. - A fost solistă a ansamblului Brâulețul din Constanța, și a Orchestrei Delta Dunării din Tulcea. De asemenea a activat pe tărâm cultural instruind numeroși tineri cu talent pe care i-a îndrumat cu dragoste și entuziasm. În 1996 a editat o casetă (Doruleț de la Constanța) alături de mai tânărul interpret Constantin Badea, un album ce cuprinde cântece despre marinari, despre cei ce au oameni dragi plecați pe mare, cântece despre muncă, dragoste, așteptare și dor. Iată părerea profesorului universitar Dr.Gheorghe Oprea profesor în cadrul Conservatorului din București, catedra de folclor: Colaborarea celor doi cântăreți nu este întâmplătoare, nu numai pentru că provin din aceeași provincie, ci și datorită firescului cu care se combină glasurile ; amândouă înalte, de soprană și respectiv tenor, - și împlinirilor timbrale ce rezultă din această întrepătrundere... Experiența bogată a Nataliei Șerbănescu, ce posedă o voce pe deplin formată se îmbină benefic cu căldura glasului lui Constantin Badea, merite izvorâte din pasiune și tenacitate...! - A bătut cu pasul satele dobrogene, a ascultat și a cules material care va rămâne mărturie peste ani și care pune în valoare folclorul dobrogean. A fost și o mare creatoare în stil dobrogean. - Prin întreaga ei activitate și prin întregul ei repertoriu răzbate o dragoste adâncă pentru ținutul cuprins între Dunăre și Mare, ținut pe care l-a cântat cu dragoste, dor și dăruire. A dus cântecul și portul dobrogean la Radio, la Televiziune, și pe scenele țării și știa ce face. Dorea să dovedească că pe plaiurile dobrogene există folclor autentic, adevărat, cu miez românesc, pe care s-au așezat și s-au suprapus influențele celorlalte etnii conlocuitoare. Iar rezultatul a fost unul minunat, unic, reprezentat prin cântecele tulburătoare pe care le știm și le iubim și care au rămas imprimate în memoria colectivă. - În anul 2004 i-a mai apărut un dublu album Nunta în Dobrogea la ELECTRECORD, cu cântece și obiceiuri de nuntă din Dobrogea de Nord. Album care a dispărut foarte repede din magazine. Nu ar fi deloc rea o reeditare. Dar cine s-o facă? - Noi, dobrogenii răspândiți în toată țara, am fost mereu mândri că suntem dobrogeni de câte ori am auzit-o, sau am văzut-o cântând și nu putem să nu amintim aici prezența ei neașteptată, dar de excepție, din cadrul Festivalului Cerbul de Aur ; 2004, unde acompaniată de celebra orchestră Lăutarii din Chișinău a strălucit cântând cu atâta dăruire și poftă de viață, parcă pentru a mai șterge ceva din acei mulți ani în care nu a fost băgată în seamă de Televiziunea Română. - Cu conștiința adevăratei valori și autenticități artistice, NATALIA ȘERBANESCU a inclus în repertoriul său cântece cu mesaje adânci, care își găsesc ecou în structura sufletească a fiecărui român ce știe să prețuiască folclorul tradițional. - A știut să cânte, a știut să măiestrească versuri, a știut unde să caute cântecele vechi bătrânești, dar nu a știut niciodată să se pună într-o lumină favorabilă. - Și-a știut valoarea și a așteptat ca această valoare să fie recunoscută. Și a așteptat toată viața. - NATALIA ȘERBĂNESCU a avut trei copii: cântecul dobrogean, o fată și un băiat. Copiii s-au dus la casele lor, ;Cânteculr; a rămas în sufletul ei, cu ea, cu vocea ei. Cîntecul și vocea ei, prima voce a Dobrogei ne rămâne nouă, generațiilor următoare. Vom ști să o prețuim, să nu o lăsăm uitării ? În semn de prețuire a zbaterilor sale de-a lungul anilor pe drumul artei folclorice considerăm că NATALIA ȘERBANESCU merită recunoștința noastră și de asemenea credem că este o datorie de onoare a județului în care s-a născut, pe care l-a iubit și în care s-a întors și reîntors mereu, să o aducă în ne-uitare, să arate generațiilor de azi că ceea ce are valoare și e adevărat dăinuie peste timp. Credem că organizarea unui festival folcloric anual NATALIA ȘERBĂNESCU la TULCEA ; pe plaiurile sale natale ; este un lucru firesc și de bun simț, și poate acum (când nu mai este vom îndrăzni și vom putea spune întregii lumi că da, NATALIA ȘERBĂNESCU este, vocea reprezentativă a Dobrogei și poate va primi ceea ce a așteptat toată viața.) își va primi și ea porția de celebritate și recunoaștere.
Evaluări
Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.
| Nemaipomenit! | 100% | [1 Vot] | |
| Foarte bine | 0% | [Nu există voturi] | |
| Bine | 0% | [Nu există voturi] | |
| Mediu | 0% | [Nu există voturi] | |
| Slab | 0% | [Nu există voturi] |


